Vals歌词

作词 : Andrei Maria/Florin Boka/Șerban Cazan
作曲 : Andrei Maria/Dorian Micu
Nu știu cum am făcut
Sau cine a vrut să facă primul pas
Încă de la început,
am dat-o din greșeală în vals, vals, vals
M-ai lăsat să conduc
Fără să știm de următorul pas
1,2,3, stâng, drept, stâng
Am dat-o din greșeală În vals, vals, val,
vals, vals, vals
Chiar și când ne-am oprit
Noi mereu ne-am regăsit
Dar când n-aud muzica
Mă omoară liniștea
Dansând cu ea, numai cu ea
Mi-am auzit inima cum cânta
Când mă privea, lumea era
Doar o orchestră ce ne acompania
Dansând cu ea, numai cu ea
Mi-am auzit inima cum cânta
Când mă privea, lumea era
Doar o orchestră ce ne acompania
Am mai și călcat strâmb
Nu-i nimic că doar noi vom observa
Și întregul Pământ
este doar un ring de dans, dans, dans
Unul suflet și trup,
o pereche în tot cu adevărat
Totul a început
că am dat-o din greșeală În vals, vals, vals,
vals, vals, vals...
Chiar și când ne-am oprit
Noi mereu ne-am regăsit
Dar când n-aud muzica
Mă omoară liniștea
Dansând cu ea, numai cu ea
Mi-am auzit inima cum cânta
Când mă privea, lumea era
Doar o orchestră ce ne acompania
Dansând cu ea, numai cu ea
Mi-am auzit inima cum cânta
Când mă privea, lumea era
Doar o orchestră ce ne acompania
Chiar și când ne-am oprit
Noi mereu ne-am regăsit
Dar când n-aud muzica
Mă omoară liniștea!

ValsLRC歌词

[00:00.000] 作词 : Andrei Maria/Florin Boka/Șerban Cazan
[00:01.000] 作曲 : Andrei Maria/Dorian Micu
[00:16.79]Nu știu cum am făcut
[00:20.57]Sau cine a vrut să facă primul pas
[00:24.54]Încă de la început,
[00:27.06]am dat-o din greșeală în vals, vals, vals
[00:32.51]M-ai lăsat să conduc
[00:36.50]Fără să știm de următorul pas
[00:40.46]1,2,3, stâng, drept, stâng
[00:43.02]Am dat-o din greșeală În vals, vals, val,
[00:48.46]vals, vals, vals
[00:50.82]
[00:51.30]Chiar și când ne-am oprit
[00:55.47]Noi mereu ne-am regăsit
[00:59.44]Dar când n-aud muzica
[01:03.41]Mă omoară liniștea
[01:06.82]
[01:07.15]Dansând cu ea, numai cu ea
[01:10.99]Mi-am auzit inima cum cânta
[01:15.18]Când mă privea, lumea era
[01:19.08]Doar o orchestră ce ne acompania
[01:23.14]Dansând cu ea, numai cu ea
[01:27.13]Mi-am auzit inima cum cânta
[01:31.04]Când mă privea, lumea era
[01:35.13]Doar o orchestră ce ne acompania
[01:39.73]
[01:40.52]Am mai și călcat strâmb
[01:44.52]Nu-i nimic că doar noi vom observa
[01:48.41]Și întregul Pământ
[01:51.31]este doar un ring de dans, dans, dans
[01:56.51]Unul suflet și trup,
[02:00.45]o pereche în tot cu adevărat
[02:04.62]Totul a început
[02:07.07]că am dat-o din greșeală În vals, vals, vals,
[02:12.13]vals, vals, vals...
[02:14.64]
[02:15.39]Chiar și când ne-am oprit
[02:20.06]Noi mereu ne-am regăsit
[02:23.52]Dar când n-aud muzica
[02:27.44]Mă omoară liniștea
[02:30.78]
[02:31.13]Dansând cu ea, numai cu ea
[02:35.23]Mi-am auzit inima cum cânta
[02:39.15]Când mă privea, lumea era
[02:43.03]Doar o orchestră ce ne acompania
[02:47.02]
[02:47.35]Dansând cu ea, numai cu ea
[02:51.11]Mi-am auzit inima cum cânta
[02:55.14]Când mă privea, lumea era
[02:58.55]Doar o orchestră ce ne acompania
[03:02.60]
[03:21.88]Chiar și când ne-am oprit
[03:25.58]Noi mereu ne-am regăsit
[03:29.84]Dar când n-aud muzica
[03:33.35]Mă omoară liniștea!
  • 歌词名:Vals
  • 歌手名:Smiley
  • 更新时间:2023-12-18
  • 作词人:
  • 评分:0.0分

Vals歌词,ValsLRC歌词

歌曲名:Vals  歌手:Smiley  所属专辑:《Vals》

作词:  作曲:  发行公司:未知  发行时间:2023-12-18

歌曲ID:3031777  分类:Vals  语言:  大小:3.36 MB  时长:03:41秒  比特率:129K  评分:0.0分

介绍:《Vals》 是 Smiley 演唱的歌曲,时长03分41秒,由作词,作曲,该歌曲收录在Smiley2023年的专辑《Vals》之中,如果您觉得好听的话,就把这首歌分享给您的朋友共同聆听,一起支持歌手Smiley吧!

◆ 本页是ValsValsValsLRC歌词下载页面,如果您想下载Valsmp3,那么就点击  ValsMp3免费下载

◆ 如果你想在线试听这首歌曲就点击  Vals在线试听

◆ 如果你想了解更多歌手Smiley的信息就点击  Smiley的所有歌曲  Smiley的专辑  Smiley的详细资料  Smiley的图片大全

◆ Vals的永久试听地址是//www.9ku.com/play/3031777.htm,请将九酷音乐网(www.9ku.com)告诉您的3个朋友,感谢您对九酷音乐网支持!

Copyright @2023 - 2025 www.9ku.com.All Rights Reserved.九酷音乐网 版权所有  备案号:黑ICP备2023008593号-1